Au trecut doar câteva săptămâni de când Steaua a refuzat să joace un amical cu Real Madrid în iulie. Staff-ul roș-albaștrilor a motivat atunci că o partidă pusă în acea lună ar da peste cap programul competițional al echipei. De aceea, s-a ajuns la concluzia că este mai bine să se fixeze un meci de gală pe 26 mai, împotriva lui Bayern Munchen. În contract însă, a fost specificat clar că acest eveniment se va putea materializa, doar dacă bavarezii nu se califică în finala Ligii Campionilor care se va juca pe 25 mai.
Juventus, sub pretențiile Stelei!
Cum Bayern a câștigat cu 4-0 meciul tur cu Barcelona, iar calificarea în ultimul act este practic acontată, organizatorii evenimentului s-au repliat și au propus alte două variante pentru partida cu ocazia căreia Steaua ar fi urmat să sărbătorească titlul cu numărul 24. Juventus și Inter au fost numele cu care s-a discutat și care și-au dat acordul să vină la București, dar reacția oficialilor steliști a fost una surprinzătoare. „Reghecampf și unul dintre manageri mi-au spus că pe ei nu-i interesează decât un amical cu Bayern! Le-am reamintit că se știa de la început că nemții pot veni doar dacă nu joacă finala Ligii. M-a surprins reacția lor! Nu mă așteptam la așa ceva. Probabil că ei consideră că Juventus și Inter nu prezintă suficient interes”, a declarat Adrian Thiess, unul dintre principalii organizatori ai amicalului, pentru ProSport.
Omul de afaceri a continuat apoi în aceeași notă: „Eu cred că pentru fanii steliști ar fi fost un eveniment minunat, pe care îl merită. Dar dacă domnii de la Steaua consideră că Juventus, echipa care a câștigat ultimele două titluri în Serie A, nu este demnă pentru a veni să joace un amical cu echipa lor, eu nu mai am ce altceva să comentez. Sunt foarte dezamăgit!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER